''Arta, ca valoare umană, a avut dintotdeauna un mesaj de înobilare a sufletului. Ea este una din aripile unui zbor care înalță gândul mai presus de realitatea empirică și care transcede frumusețea sensibilă a lumii, ancorând-o la țărmul frumuseții spirituale.
Născută din setea metafizică, inerentă sufletului, sete pe care omul poate s-o păstreze în stare potențială printr-o situație de compromis sau printr-o viață redusă la firescul existenței sale, arta nu este un sentiment dezinteresat ci ea se adresează în mod direct facultății noastre de a crea prin iubire.
Arta este unul din actele prin care omul reproduce în ordine temporală actul sublim al creației.
Orice creator de valori pune în creațiile sale ceva din sufletul său, din durerile, bucuriile și aspirațiile sale. De aceea, de cele mai multe ori, operele de artă sunt de o infinită solitudine, învăluite într-o umbră de austeritate și nu se revelează celor ce trec indiferenți sau se apropie de ele prin critică. Singură iubirea poate să le cuprindă și să le determine să ni se reveleze. Însă iubirea, ca sentiment profund uman nu se confundă cu un sentimentalism confuz și lipsit de repere axiologice. Sentimentul autentic al iubirii trebuie luminat și întărit de conștiința morală, singura care poate să discearnă între valoare și non valoare.
Toți marii creatori ai lumii au trăit profund sentimentul chemării lor. Au trăit în solitudine, uneori neînțeleși, alteori disprețuiți, creând valori prin care lumea să se purifice și să depășească dezordinea morală, deschizându-se spre ordinea spirituală a lucrurilor.'' Prof.Dr.Pr. Gheorghe Popa